Nelu Tătaru trage un semnal de alarmă: „Tinerii trebuie să înţeleagă că această boală există”
Ministrul Sănătății Nelu Tătaru trage un semnal de alarmă, mai ales pentru persoanele tinere! Coronavirusul se răspândește imediat și are efecte grave și asupra persoanelor care nu au alte probleme de sănătate.
Astfel, Nelu Tătaru trage un semnal de alarmă și spune faptul că virusul din China poate ucide și persoanele tinere.
„Am mai avut cazuri de persoane tinere de 30-39 de ani care au dus chiar şi la deces. Avem două faze – una infecţioasă, pe care o trăieşte toată lumea, tuse, dureri în gât, în nas, lipsa gustului, lipsa mirosului, dar avem şi o fază inflamatorie, în care organismul nostru reacţionează. Această fază inflamatorie poate fi cea care duce la o insuficienţă multiplă de organe, inclusiv acele pneumonii cu microtromboze, care pot duce la deces”, a spus Tătaru.
Nelu Tătaru: „Tinerii trebuie să înţeleagă că această boală există”
Virusul cauzează și modificări la nivelul mai multor organe, printre care și ficat și rinichi, nu doar la nivelul pulmonar, arată Digi24.
„Tinerii trebuie să înţeleagă că această boală există, că această boală este periculoasă, că acest virus are o virulenţă crescută. Există şi modificări la nivelul mai multor organe, nu doar la nivel pulmonar, cum se credea prima data, la un moment dat: ficat, rinichi. Poate fi şi mortală”, a mai precizat Ministrul.
În prezent există o creștere progresivă a cazurilor noi. Până în prezent, avem peste 1600 de persoane decedate din cauza coronavirusului, 18 dintre acestea fiind doar cadre medicale.
„Această boală nu poate fi negată, avem peste 1.600 de decese până în prezent. Avem 18 decese din rândul cadrelor medicale şi peste 3.200 de persoane din personalul medical infectate. Aş îndruma pe cei care nu recunoşteau sau făceau vâlvă că un guvern sau o ţară a inventat ceva din interes politic, să-şi revină”, a mai spus el.
Până în data de 28 iunie 2020, pe teritoriul României, au fost confirmate 26.313 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 1.612 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 291 noi cazuri de îmbolnăvire.